Prețul este o poveste, iar tu eşti naratorul

Cum îmi vând mie povești despre lucruri de care nu am nevoie

Am cumpărat un rahat, care nu mi-a dat ce am vrut.

This is mostly life...

Câte cărți am cumpărat pe care nici măcar nu le-am deschis?

Nu știu răspunsul tău, dar pentru mine îmi e rușine să răspund. PS. Multe.

Câte sticle de Coca-Cola am băut când eram singur în camera de cămin, iar în toate reclamele lor sunt familii extraordinare în jurul sticlei. PS. Multe.

Eu tot singur am rămas și cu multe grame de carbo în sânge.

Câte prostii inutile am cumpărat doar ca să mă mândresc cu ele, sperând că poate o să impresionez pe acel cineva și o să mă accepte și o să mă iubească, iar când rezultatul nu era ăla, vindeam lucrul pe OLX.

Sunt un sclav al capitalismului, de multe ori vorbesc în numele meu, că așa am învățat, dar simt că sunt mulți oameni în jur care au aceleași trăiri.

Nevoile omului sunt aceleasi de mii de ani, emotiile sunt aceleasi de mii de ani, doar ca modul in care le indeplinim se schimba ca unii oameni sa faca umpic mai multi bani.

Apogeul s-a întâmplat la începutul lunii.

În septembrie am făcut o gastrită, pe care am tratat-o cu superficialitate, care apoi a recidivat la 2 săptămâni, am ajuns la urgențe, am făcut endoscopie, o experiență traumatizantă.

În aceeași perioadă am redescoperit plimbările cu bicicleta.

Mă dădeam pe dealurile din Bucium cam de 2-3 ori pe săptămână.

Mă ajuta mult să mai reduc din stresul acumulat și să țin gastrita sub control.

Ce era mișto în acest proces era că mă întâlneam eu cu mine, discutam cu mine – „Hai, Mircea, încă puțin, mai avem oleacă până la următorul stâlp.”

Mă aplaudam singur, fără să am nevoie de scenă sau public.

Ascultam podcasturi sau audiobook-uri, iar când înțelegeam lucruri interesante făceam jurnaling audio, deschizând aplicația de Voice Memo.

Contribuiam și eu la conversația din audiobook, iar apoi ajungeam să vorbesc cu mine, să îmi spun poveștile mele pe audio.

(O secventa din ceea ce vorbeam eu pe bicicleta)

Doar că frigul a venit, mi-am luat eu haine groase, dar vremea nu mi-a mai permis, in schimb eu tânjeam după acele experiențe, de pe bicicletă, de vorbă cu mine.

Neștiind cum să le obțin altfel, am început să caut pe internet biciclete de fitness cu care să pot să fac mișcarea aia, dar în casă.

Săptămâni întregi de comparat modele, cerut sugestii, investigat oferte, până când într-o noapte la ora 2 am comandat-o la impuls.

Am dat cu 1600 de RON mai mult decât îmi permiteam, adică 1620, pentru că era la ofertă de la 1800.

Cum zicea Seth Godin: „Price is a story”.

Așa că mi-am zis povestea, că e la un preț bun, că o iau în rate, că nu mai plătesc sala și fac acasă sport.

După ce am finalizat comanda m-am simțit mai anxios decât nerăbdător, dar aia era, urma să fiu iar în șa.

A venit... iar ceva în mine zicea că nu e bine... să o trimit înapoi...

Am montat-o, m-am suit pe ea... și... nimic...

Acele plimbări cu bicicleta erau pretext să plec de acasă și să fiu cu mine în momentele mele grele, să fiu singur, să stau cu mine, să mă ascult, pe când bicicleta asta era pe hol unde auzeam copii, care mai venea ca vroiau si ei pe bicicleta.

Am incercat de vreo 2-3 ori sa o folosesc, pana cand am realizat ce am facut…

Am plâns pe bicicletă de nervi, de tristețe, de........

Am început un întreg proces de blamare și trădare personală, în care eu eram călăul care îl acuza pe vinovat pentru inca un kkt care stă în casă și o să ajungă pe OLX.

Când de fapt era doar o altă discuție dintre mama și tata în casă, care tata încerca să o impresioneze pe ea cu ce aducea acasă, iar ea îl blama că iar a cumpărat „porcării” de care nu avem nevoie, care era aceeași conversație dintre mamaia și tătaia, care e de generații la noi în familie.

După cum vezi, tot ce am enumerat mai sus este despre emoția pe care o cumperi, nu produsul.

Despre tensiunea dintre nevoia de a simti si ce ne deblocheaza sa simtim.

Influencerii îți zic ce produse folosesc, ca apoi tu să vrei să ai ce au ei, ca să te simți și tu cum se simt ei: importanți, văzuți, iubiți, apreciați.

De nenumărate ori am cumpărat echipamentele content creatorilor, ca atunci cand le foloseam să îmi dau seama că ele nu acoperă greșelile mele de începător și nu îmi fac procesul de învățare mai ușor.

Promovarea unui produs este făcută pe emoția pe care tu o cauți să o trăiești și așa ajungi să-l cumperi, iar dacă chiar îți rezolvă o problemă reală, nu ai să te simți trădat ca la Coca-Cola.

Cel mai nasol este când tu spui povestea unui produs la tine în cap și îți zici și îți argumentezi despre cum ai să ajungi să te simți când ai să-l folosești, iar la final… doar cineva a facut profit pe spatele insecuritatii tale.

Ce căutam eu în bicicletă era emoția mea de belonging și timp cu mine, ce îmi dă bicicleta de fitness nu știu, momentan fustrare si probabil că progres daca o folosesc, nu știu, dar când aflu te anunț – până atunci încerc să o returnez :)