Grasule, mai poți?

Nu bro, nu...

E începutul lui 2026, iar ca orice început de an vine cu multe întrebări, dorințe de schimbare, ambiții.

Ieri a fost 2025, azi e 2026, dar defapt nimic nu s-a schimbat. Au explodat pe cer niște artifiche, au lătrat niște câini (săracii), dar după vacanță m-am întors la viața mea de zi cu zi.

• Copiii la grădiniță

• Eu să vreau să fiu miliardar

• La cumpărături cu Adina

• Să găsim răspunsul la întrebarea: “ce mâncăm diseară?”

• Înapoi la binging de video-uri despre productivitate pe Youtube ca să mă simt productiv

Singura diferență față de anii anteriori a fost faptul că tot am văzut pe LinkedIn mulți oameni care povesteau despre 2025-ul lor, iar mie nu îmi venea să scriu despre al meu.

Am simțit presiunea socială, că toți vorbeau de obiective atinse, că și-au propus să fie miliardari și nu au ajuns acolo, dar aim to the moon and you get to be a star, chestii brânzoase (cheesy) de genul, iar eu...

M-am chinuit cu multe... am făcut multe... sunt recunoscător că supraviețuiesc, am o familie frumoasă și lucrez cu o echipă mișto.

Is this it?

Da... pentru că eu nu prea mă pricep să îmi setez obiective...

Stai, nu mă înțelege greșit, eu sunt ambițios, dar dacă pun un obiectiv pe hârtie și trag ca calu’ la căruță până se întâmplă, cu orice preț.

Inclusiv cu prețul în care eu dau de la mine "ca sa fie bine la toata lumea” AKA ajung la urgențe și în timp ce doctorul mă verifică dacă am hemoragie internă eu mai dau un email...

În viață eu pot fi foarte dedicat, dar nu strategic...

Așa că new year, new me este să vreau să ating obiective, dar fără să mai ajung pe acolo, adică la urgențe...

Bun, bun și cum fac asta???

Îmi aleg obiectivul și mă apuc de treabă... nu așa ni s-a zis?

Vezi unde e capătul parcelei tale de pământ și te apuci de prășit de aici până hǎt încolo...

Ca în fiecare an, de când m-a făcut mama, adică bine făcut, big boned cum zic americanii, gras pe românește, eu îmi doresc să ajung la 95 kg și să mă stabilesc acolo.

De-a lungul vieții am atins obiectivul asta, doar că în niște momente critice în care realitatea mea era cam gri și mâncatul nu era o activitate producătoare de dopamină. Gen gastrită, gen când a murit tata, gen depresie...

Nu am ajuns la 95kg de bine, așa că după ce spaima trecea, eu escalădam la loc muntele de calorii.

Dacă tot bingiuiesc Youtube ca job, măcar hai să invat sa o fac corect, așa că am început să ascult oameni cum își setează ei obiective, pentru că m-am săturat să mă simt cu fiecare obiectiv ca atunci când mi-am dorit să învăț să înot, iar de lângă mine să aud: “Las’ că te învăț eu, hai în apă”

Eram la Siret, aveam un fel de unchi, am mers până unde apa era la gât.

M-a luat în brațe și m-a aruncat mai încolo, jmaf...

Eu m-am dus la fund, m-am impins cu picioarele si m-am ridicat la suprafață, dar…

când nu am simțit fundul apei, m-am panicat și el urla:

“Dai din mâini și din picioare!!!! nu te panica”

Nu te panica-ul ăla a ajutat mult...

\Am ajuns la mal cu BPM 200....

Tadam, știam să înot? Nu... eram în viață? Da... Restul era cancan

Acum când aud “Las’ că te învăț eu”, prefer să plătesc pe cineva, dacă este vorba despre un skill de supraviețuire...

Cam așa și cu obiectivele, pui unul și îi dai săpa până iese...

Ba... nu este așa... decât dacă îți pui obiectiv să cari un sac de aici până acolo e ok mentalitatea asta... în rest... dacă e un obiectiv mai complex, trebuie și un sistem mai complex ca să susțină obiectivul.

James Clear zice asta: “Your habits are how you embody a particular identity.”

Iar instant după ce am scris asta pe hârtie, mi-a venit în cap întrebarea:

“Grasule, mai poți?”

Ba… nu prea…

Toată viața mea am fost gras sau cel puțin așa mă știu, dar am găsit poze cu mine când eram mai mic și nu tot timpul am fost așa...

Părinții mei cu educația nutrițională limitată, mai ales dezvoltată datorită acelui ziar - Formula AS, nu mi-au creat un sistem de wellbeing propice...

Când scriu sistem de wellbeing mă bufnește râsul.

Mi-l imaginez pe tata, un simplu oier de la sat, care în sinea lui a avut toate bunele intenții să mă crească sănătos, dar mâncărurile pentru care mi-l amintesc sunt:

1. Cașcaval pane, cu crustă dublă de făină de grâu cu făină de porumb

2. Cartofi prăjiți în ulei, cu ulei în farfurie

3. Mâncat în parcare la Kaufland sau împinge tava

4. Celebrele gratare cu mici și ceafă fără os, doar cu pâine

5. 6-10 ouă într-o farfurie cu ulei și mie îmi dădea voie să le sparg și să întind în gălbenușuri și ulei câte jumătate de pâine

Dacă aș citi acest meniu cu mintea de acum, grăsimi cu grăsimi, cu carbs și foarte puțină proteină, spre 0 fibre, iar eu în veci și pururi nu i-aș da copilului meu așa ceva.

Și mă întorc la întrebarea -

“Grasule, mai poți?” - “Nu”

James Clear zice asta: “You do not rise to the level of your goals. You fall to the level of your systems.”

Așa că m-am întors la ceea ce predau și propovăduiesc tot timpul ca Product Manager, gândirea sistemică.

Un produs este un sistem, care are intrari, bucle de feedback , care în final îți dă un rezultat, dar oamenii plătesc tot timpul pentru beneficiul din urma rezultatului, iar beneficiul tot timpul este emoțional.

Ce beneficiu ai Mircea ca esti gras?

• Ca atunci cand ma simt nasol mananc ceva bun si ma simt mai bine

• Ca atunci cand sunt obosit mananc ceva dulce si mai pot umpic

• Ca ma simt mare si ma pot apara

Iar care este dezavantajul?

• Ca is obosit

• Ca nu ma odihnesc bine

• Ca nu stiu daca imi e foame sau sete

• Ca nu pot face efort fizic

• Ca nu imi place de mine cand ma uit in oglinda...

Atunci ca doctorul care se simte propriul doctor ma intreb:

Ce beneficii vrei să simți cu noul sistem?

Energizat, vital, imi vine in gand cuvantul posibilitate

Rămân cu asta momentan...

vreau să mă simt energizat, plin de vitalitate, cu chef de viață, pentru că m-am săturat să mă simt obosit doar pentru că nu am idee ce să mănânc, așa că merge o pizza.

E obiectivul meu pe 2026 asta, să fie un an mai energic, completat de cuvantul generozitate.