Ce slaban…

Cum poti sa pierzi cu zambetul pe buze?

Refuz să scriu - dar am promis că facem asta săptămânal…

Da da, dar săptămâna trecută a ieșit bine și vreau să păstrez victoria aia în gând…

“Oare o să-mi iasă iar? Oare o să-mi curgă ideile așa de fluid ca data trecută?”

Bro, nimeni și nimic nu îți poate confirma/garanta, singurul lucru pe care-l poți ști cu siguranță este că o să te bucuri când scrii, dacă îți dai voie.

Restul e cancan.

Bine, fie, să zicem, hai că am început deja…

Acum ceva vreme, într-un moment de super începător, când făceam ceva pentru prima dată, conștient am schimbat discursul interior cât să pot să mă bucur de experiență.

Ca să înțelegi de ce a fost magic momentul ăla…

Eu, personal, pe persoana fizică, URĂSC să joc jocuri la care nu pot câștiga, iar asta mă face des să nu fiu fun sau mai rău, eu să nu mă distrez…

Eram cu mâinile încolăcite pe volan, super încordate, piciorul pe frână, celălalt pe accelerație, iar în jurul meu se auzea - VRUM VRUM SCÂRȚÂȚȚ SCÂRȚÂȚȚ VRUM VRUM VRUM, iar eu…

Ce să fac? Hiperventilam și mă gândeam să bag un Tatăl Nostru…

În Mai am primit cadou de la Adina un voucher de 3 sesiuni de karting, cu valabilitate 6 luni.

Când am ajuns să le folosesc?

Peste 6 luni fără o zi…

De ce?

Că îmi era frică să fiu începător…

Senzația aia ciudată să fii ultimul din cursă, senzația aia pe care o aveam la jocuri să mă întreacă alții și să mă redresez cu greu, de râsul copiilor - “ha ha ha ce slăban”

Ce am făcut?

Am ieșit cu alți 2 prieteni să facem treaba asta…

Înainte am aflat că ei se băteau cine are timp mai bun, cine îl întrece pe cine?…

Eu? Sper să nu ma răstorn, nu 10 ture….

Înapoi cu mâinile pe volan, tremuram de frică, dar apoi îmi sună în cap și instrucțiunile pentru începători - “dacă te lovești mașina încetinește, dacă te lovești de 2 ori sau mai tare ești scos din cursă”

Kkt… eu mă lovesc, o să mă lovesc, nu vreau… nu e de mine…

Acum uitându-mă în urmă nici nu-mi dau seama cum am acceptat să mă sui în mașină de panicat ce eram, dar peer pressure era acolo să-și facă datoria… nu puteam să fiu găină în fața prietenilor care mai făcuseră asta.

Fine fine fine…

Sunt în mașină, prima tură e de acomodare… o să merg încet… o să merg calm, accelerez unde simt că-s în siguranță, dacă mă ajung mă dau în lateral și aia e…

Apoi alerg prin creier idei, cât să mă și îmi zic replica care a schimbat toată această experiență.

De la presiunea mea de a demonstra, de a fi bun, de a concura cu prietenii mei, mi-am schimbat discursul în a mă bucura de experiență și a face din acest moment ceva la care să mă gândesc cu drag.

“Tre să fii prost, ca să fii bun”

Alegerea cuvintelor in momentele de stres nu e punctul meu forte, dar ce a vrut sa spuna autorul: Trebuie să accepți că ești slab, acum, ca să iti dai voie să încerci, iar apoi poți fi bun.

Am intrat pe pistă, am accelerat timid, dar cu piciorul pe frână, apoi când am accelerat mai curajos am frânat panicat și s-a întors mașina, dar nu m-am pierdut…

“Calm Mircea, ești în control, dăm cu spatele și totul va fi bine”

După prima tură colegii mei m-au depășit, le-am făcut loc, eu aveam ca scop să învăț, “ce slăban” nu mai era o jignire pentru că o acceptasem deja.

Apoi am început să accelerez cu piciorul până la fund unde mă simțeam sigur, apoi am văzut cum tăiau unii curbele.

Pas cu pas de la 1 min 30, la un minut, la sub un minut și tot așa.

Cum zice prin alte cărți:

Să te bucuri de proces, eu mi-am găsit procesul meu:

Acceptarea că ACUM sunt slab, dar asta pot schimba în timp doar eu.

3 ture mai încolo, mi-am îmbunătățit timpul de fiecare dată, ceea ce a fost magic.

Când accepți că ești începător apare bucuria aia de copil, curiozitatea, dorința de progres, e ceva magic, greu de explicat… se simte în corp ca o energie care se zbengुie ca un copil de 5 ani care țopăie pe canapea și toată lumea din casa este ok cu asta :)

Acum îmi doresc să merg iar, să văd cum scad sub 50 de secunde.​​​​​​​​​​​​​​​​

Merci ca ai citit pana la final >:D<

Ce ai acceptat ca esti slab si apoi ti-a creat o mare bucurie?